Autorităţile din Cipru au înăsprit condiţiile de intrare în această ţară. Sunt vizate chiar și persoanele vaccinate

Autorităţile din Cipru au înăsprit condiţiile de intrare în această ţară. Sunt vizate chiar și persoanele vaccinate
Sursă Foto: Pixabay - Caracter Ilustrativ
Publicat: 03/01/2022, 21:54
Actualizat: 03/01/2022, 22:00

Autorităţile din Cipru au decis ca persoanele care merg în Cipru să prezinte începând de marţi, 4 ianuarie, de la ora 23.00 (21.00 GMT) două teste COVID-19. Măsura, care se aplică atât celor vaccinaţi, cât şi celor nevaccinaţi, vine ca urmare a detectării noii variante de virus Omicron.

Primul test PCR nu trebuie să fie mai vechi de cel mult 48 de ore în momentul sosirii, potrivit Agerpres. Persoanele care nu sunt vaccinate cu doza booster trebuie să facă un test rapid antigen la 72 de ore după sosire. Copiii sub 12 ani sunt scutiţi de această măsură.

„Testele trebuie plătite de fiecare persoană în parte”, a declarat, luni, o purtătoare de cuvânt a autorităţii sanitare din Cipru.

Potrivit unei informări anterioare transmise de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), costul testului PCR este de 15€.

Măsurile vor fi în vigoare până pe 15 ianuarie. Apoi, guvernul de la Nicosia va reexamina situaţia, a precizat oficialul.

Numărul de noi infectări cu coronavirus a crescut rapid în Cipru în ultimele şapte zile. Potrivit Ministerului Sănătăţii, pe data de 2 ianuarie au fost înregistrate 3.538 de cazuri. Cu o săptămână mai devreme fuseseră raportate 1.925 de cazuri.


Vă recomandăm și:

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
E cel mai mare coșmar dacă stai la bloc. Toți facem greșeala asta pe timp...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Ce faci în weekendul 23-24 noiembrie. Ce nu trebuie să ratezi sub nicio formă când...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Test de cultură generală. Câte laturi are Marea Piramidă din Giza?